Ședința Consiliului local Codru din 26 mai 2020

25 mai, 2020

O nouă ședință a Consiliului local Codru va avea loc pe 26 mai 2020. Aceasta va începe la 10:00 cu o ORDINE DE ZI de 26 subiecte, dintre care 15 sunt de ordin funciar (terenuri, puz-uri ș.a.).

 

Deși ședința va avea loc în primăria or. Codru, printr-o dispoziție a primarului Vladimir Munteanu, până pe 31 mai va fi restricționat accesul cetățenilor în instituție. Nici consilierii locali nu au cerut asigurarea accesului pentru cetățeni la ședință.

Din aceste motive, echipa Primăria MEA își va asuma riscul și va merge la ședință pentru a asigura transmisiunea LIVE pe pagina de facebook. Considerăm că în special în perioada pandemiei, când cetățenilor le este interzis accesul la ședințe, este important ca primăria să asigure transparența în procesul decizional. Pentru aceasta recomandăm:

– să publice proiectele de decizie pentru a le consulta cu cetățenii (conform legii privind transparența în procesul decizional);

– să identifice altă sală mai mare, care ar asigura spațiu suficient și siguranță socială pentru consilierii locali, dar și pentru cetățeni;

– să transmită ședințele consiliului în format video.

 

Primăria nu a publicat nici un proiect de decizie pentru ca cetățenii să le poată examina înainte ca acestea să fie votate de consilieri. Reamintim autorităților că art. 10 din Legea privind transparența în procesul decizional prevede că primăria „asigură accesul la proiectele de decizii şi la materialele aferente acestora prin publicarea obligatorie a lor pe pagina web oficială a autorităţii publice, prin asigurarea accesului la sediul autorităţii, precum şi prin expediere prin poştă sau prin alte mijloace disponibile, la solicitarea persoanei interesate”.

 

 

Primăria orașului Codru, str. Costiujeni nr.8 Data: 26-05-2020 / 10:00

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Subscrie

Scrie o petiție

Contacte

Adresa postala:

MD-2012 Chisinau

str. Sciusev 101

E-mail:

echipa@primariamea.md