La data de 14 iunie a fost convocată cea de-a 3-a ședință a Consiliului orășenesc Codru din acest an și prima la care a asistat echipa Primăria MEA. Toate subiectele de pe ordinea de zi au fost supuse votului, iar 23 din 25 au fost aprobate. Totodată, nu au lipsit nici certurile dintre consilieri, care s-au învinuit reciproc de furturi și ilegalități, implicând și primarul în dezbateri.

 

Din cauza refuzului primăriei or. Codru de a oferi informații privind ședința desfășurată, sinteza nu cuprinde informații complete privind voturile consilierilor. Deși legea privind transparența în procesul decizional, art. 6, lit. b) prevede dreptul de a solicita și a obține informații privind procesul decizional, inclusiv actele aferente, Primăria a refuzat. Totodată, acceași lege, art. 10, alin. (1), spune că autoritatea publică asigură accesul la proiectele de decizii prin publicarea obligatorie a lor pe pagina web a autorității locale. Cu regret, constatăm că nici acest lucru nu s-a întâmplat. La momentul actual, pe pagina oficială a Primăriei or. Codru sunt publicate doar 2 decizii de la ședințele anterioare din 2018. Totuși, am obținut unele informații din alte surse, care au solicitat să rămână anonime.

 

La ședință au fost prezenți 19 consilieri din cei 23 aleși. Aceasta a început cu alegerea președintelui de ședință. Artiom Covali a fost votat de majoritatea consilierilor prezenți, după care s-a aprobat ordinea de zi.

În continuare vedeți lista subiectelor discutate de consilierii locali din orașul Codru.


Ordinea de zi a ședinței


1. Operarea modificărilor în decizia Consiliului or. Codru nr. 8/2 din 30.11.2017: Aprobarea bugetului oraşului Codru pentru anul 2018 în lectură a doua

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


2. Examinarea notificării Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat al RM nr.1304/OT4-524 din 08.05.2018 la decizia Consiliului or. Codru nr. 1/46 din 29.03.2018

Proiectul de decizie

 

În urma notificării OT Chișinău cu privire la decizia Consiliului or. Codru de a aproba Planul Urbanistic Zonal și de a valorifica terenul cu nr. cadastral 0131124534 din str. Grenoble 122, or. Codru, mun. Chișinău, consilierii au examinat solicitarea și au revocat decizia precedentă ca fiind emisă cu încălcarea legii. Majoritatea a votat PRO.

 

Statut: Aprobat


3. Examinarea notificării Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat al RM nr.l304/OT4-573 din 23.05.2018 la decizia Consiliului or. Codru nr. 8/2 din 30.11.2017

Proiectul de decizie

 

Notificarea Oficiului Teritorial Chișinău privind aprobarea bugetului or. Codru pentru anul 2018, în lectura a doua, a fost respinsă de majoritatea consilierilor prezenți la ședință, din motiv că a fost depusă cu depășirea termenului stabilit.

 

Statut: Aprobat


4. Examinarea notificării Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat al RM nr.l304/OT4-527 din 10.05.2018 la decizia Consiliului or. Codru nr. 1/44 din 29.03.2018

Proiectul de decizie

 

Consiliul or. Codru a revocat decizia sa precedentă de a asigura contribuția comunității la suma grantului acordat din partea FISM, din motiv că a fost emisă cu încălcarea legii.

 

Statut: Aprobat


5. Examinarea notificării Oficiului Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat al RM nr.l304/OT4-567 din 22.05.2018 la decizia Consiliului or. Codru nr. 2/20 din 14.04.2018

Proiectul de decizie

 

În urma notificării OT Chișinău, Consiliul or. Codru a revocat decizia sa precedentă de a atribui un lot de pământ în proprietate privată dlui Alexandru Damaschin, din motiv că a fost emisă cu încălcarea legii.

 

Statut: Aprobat


6. Examinarea cererii S.C. „Emilcom” S.R.L., nr. 131/18 din 11.05.2018

Proiectul de decizie

 

Consiliul or. Codru respinge cererea S.C. „Emilcom” SRL de a încheia un contract de locațiune a terenului de pe str. Costiujeni 2, în vederea gestionării în continuare a complexului de gherete cu flori. Totodată se solicită sistarea activității, evacuarea gheretelor și încasarea datoriilor acumulate de antreprenor.

 

Statut: Aprobat


7. Examinarea cererii prealabile nr. 130/18 din 11.05.2018 a S.R.L. „Merant Plus”

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


8. Examinarea cererii S.C. „Merant Plus” S.R.L. nr. 111/18 din 26.04.2018

Proiectul de decizie

 

Cu condiția respectării dispozițiilor Regulamentului de recepție a construcțiilor și instalațiilor aferente. De asemenea, să țină cont de solicitările Primăriei or. Codru și să transmită ulterior bunul în proprietatea APL.

 

Statut: Aprobat


9. Radierea înscrisului din registrul bunurilor imobile a terenului cu nr.cadastral 0131124.296

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


10. Modificarea înscrisului în registrul bunurilor imobile a terenului 0131212.040

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


11. Aprobarea PUZ, Planului Urbanistic Zonal privind valorificarea terenului cu nr. cadastral 0131124534 din str. Grenoble, nr. 122 or. Codru mun. Chişinău

Proiectul de decizie

 

Consilierii au aprobat Planul Urbanistic Zonal (în volum parțial-condiționat), elaborat de IMP „Chișinăuproiect”, privind valorificarea terenului cu nr. cadastral 0131124534, din str. Grenoble 122, or. Codru, mun. Chișinău.  S-au operat modificări în Regulamentul local de urbanism aferent PUG-ului or. Codru: Cod de reglementare COD-R2 (case particulare cu 2 etaje) a terenului sus-numit se substituie cu R6 (zonă rezidențială cu blocuri locative). Astfel, s-a aprobat construcția a două blocuri locative cu 4 și 3 nivele.

 

Statut: Aprobat


12. Încasarea plăţii anuale pentru folosirea terenului proprietate publică

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


13. Examinarea cererii dnei Sili Tatiana nr.S-433/2018 din 16.05.2018

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


14. Examinarea cererii dlui Isiumbeli Valeriu nr. 1-1088 din 18.11.2014

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


15. Cu privire la înstrăinarea terenului adiacent obiectivului privat al „Gamei-Lux” SRL din sir-la 2 S. Rădăuţan nr. 10/1

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


16. Înstrăinarea lotului de teren adiacent terenului din str. Sf Martin Brâncoveni nr. 21, dnei Francu Lorina

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


17. Transmiterea în proprietate a lotului de teren aferent casei de locuit individuale din str. Sf Dumitru nr. 4, dlui Caluţchi Vasile

Proiectul de decizie

 

La acest subiect toți 19 consilieri prezenți s-au abținut și au decis să meargă la fața locului pentru a examina cazul.

 

Statut: Reexaminare


18. Înstrăinarea terenului aferent casei de locuit din str.  E. Alistar nr. 3, dnei Boescu Tamara şi dnei Budoianu Tatiana

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


19. Examinarea cererii dnei Curasevici Olga nr. C-1265/2016 din 15.12.2016

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


20. Examinarea cererilor dnei Scurtu Tudora nr. S-770/2016 din 25.07.2016 şi din 16.08.2017 nr. S-11/2018 din 04.01.2018 şi din 20.03.2018

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


21. Operarea modificărilor în decizia Consiliului or.Codru nr.6/25 din 23.09.2013

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


22. Anularea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren 0131131.141 perfectat în urma înregistrării masive

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


23. Modificarea hotarelor terenului cu nr.cadastral 0131130568

Proiectul de decizie

 

Statut: Aprobat


24. Executarea Deciziei Curţii de Apel Chişinău nr.3r-225/08 din 30.09.2008, în beneficiul creditorului urmăritor, SRL „Caliconix”

Proiectul de decizie

 

Statut: Respins


25. Rectificarea bugetului oraşului Codru pentru anul 2018

Proiectul de decizie

 

Bugetul s-a rectificat conform anexei.

 

Statut: Aprobat


Responsabil: Oleg Tomșa