Consilierii au aprobat modificarea bugetului pentru anul curent. Aproape 38 milioane de lei din soldul existent (acumulat din anii precedenți) au fost repartizați pentru mai multe proiecte curente – reparația și construcția drumurilor (Haiducilor, Turghenev, Gutuilor, Dumbravei și altele), canalizare, construcția complexului sportiv din strada Schinoasa Deal, mobilier pentru grădiniță și altele. Un proiect care a stârnit glume în rândul consilierilor a fost digitalizarea cimitirului pentru a duce o evidență strictă a repartizărilor locurilor. Aleșii locali au mai modificat componența comisiilor permanente și au aprobat mai multe decizii de ordin funciar.
La ședință au participat 20 de consilieri. Cu majoritatea voturilor, președinte a fost ales consilierul MAN Anatol Turchin.
Ședința a început prin propunerile de modificare a ordinii de zi. Viceprimarul Petru Gurău a propus excluderea punctului 5.4, care prevedea aprobarea unor planuri de amenajare și revitalizare urbană și de organizare a teritoriului, formare prin reparcelare. Proiectul a fost inclus inițial la recomandarea Agenției Proprietății Publice și tot ei au rugat retragerea acestuia pentru a fi finalizat. Propunerea a fost aprobată cu majoritatea voturilor, iar consilierii au purces la analiza ordinii de zi aprobate.
5.1 Modificarea componenței nominale a unor comisii de specialitate din cadrul Consiliului orașului Codru
Propunerea (repetată) de modificare a componenței nominale a comisiilor de specialitate vine în contextul aprobării de către Comisia Electorală Centrală a mandatului consilierei PAS Andreea Țurcan. Aceasta l-a înlocuit pe fostul consilier Pavel Covali care a fost numit viceprimar.
În acest context, noua consilieră ar urma să ia locul lui Sergiu Zavulan în Comisia arhitectură, urbanism și dezvoltare rurală, iar Sergiu Zavulan va ocupa locul lui Pavel Covali în Comisia pentru probleme umanitare, învățământ și sport.
Colegii consilieri din MAN și-au exprimat nemulțumirea de faptul că comisiile nu sunt funcționale, iar deciziile privind întrunirile acestora se iau de consilierii din PAS, fără a lua în calcul disponibilitatea celorlalți consilieri. La rândul lor, consilierii din PAS le-au răspuns că, dat fiind faptul că ei dețin majoritatea în comisii, ei pot decide asupra întrunirilor în baza votului majorității, menționând că pe viitor vor încerca să identifice zilele potrivite pentru restul colegilor.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – 11
Abțineri – 9
5.2 Modificarea deciziei consiliului local nr.2/4 din 15.02.2024 cu privire la formarea Comisiei administrative de pe lângă Primăria orașului Codru
Decizia prevede modificarea punctului 1 din decizia 2/4 din 15.02.2024 pentru a relansa și a face funcțională această comisie. Astfel, pentru a depăși blocajul activității, executivul a propus înaintarea juristului din cadrul primăriei pentru ocuparea funcției de secretar responsabil în cadrul comisiei.
Consilierul PAS Mihail Șuleac, propus anterior în calitate de membru, a refuzat să mai facă parte din comisie. Colegii din fracțiunea PAS l-au înaintat în schimb pe consilierul Dumitru Șoldan.
Amendamentul a fost susținut de zece consilieri, iar dat fiind faptul că votul decisiv aparținea persoanei vizate în proiect (Dumitru Șoldan), amendamentul nu a trecut.
În continuare, consiliera MAN Inna Bulat a avut obiecții privind formularea deciziei, în contextul în care aceasta stipulează componența nominală a comisiei, iar executivul propune să fie inclusă doar funcția secretarului – și anume jurist din cadrul primăriei.
În acest context, președintele fracțiunii PAS, Vadim Țurcan, a propus ca sintagma „componența nominală” să fie exclusă din text, iar la „secretar responsabil” – să fie indicat „funcționar desemnat de primar prin dispoziției”. Amendamentul nu a fost aprobat, fiind susținut de 9 consilieri.
Proiectul în formă inițială a fost supus votului, iar dat fiind faptul că consilierii au căzut de acord asupra necesității re-examinării acestuia, toți s-au abținut de la vot.
Statut: transmis la reexaminare
Abțineri – Unanim
5.3 Defrişarea arborilor
Proiectul prevede acordarea împuternicirilor primarului orașului Codru să decidă și să coordoneze cu organele teritoriale ale autorității centrale pentru mediu toate lucrările preconizate în spațiile verzi. Primăria va face defrișări doar cu autorizarea Agenției de Mediu, masa lemnoasă urmând să fie inventariată și distribuiă persoanelor social vulnerabile din localitate.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – 19
Abțineri – 1
Decizia
5.4 Stabilirea categoriei instituției de învățământ „grădinița nr.194” pe anul 2024
Proiectul prevede includerea grădiniței nr. 194 la categoria III, conform prevederilor Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – Unanim
5.5 Modificarea bugetului oraşului Codru pe anul 2024
Proiectul prevede modificarea bugetului orașului Codru pe anul 2024 prin alocarea surselor din soldul disponibil, adică bugetul nevalorificat anterior. Primarul Stelian Manic a explicat că în soldul primăriei sunt 100 milioane lei și este nevoie de alocarea acestora pentru proiectele curente care sunt urgente.
Pentru asigurarea transparenței deciziilor aprobate, s-a propus ca fiecare punct din anexa cu sumele propuse spre alocare să fie aprobat separat, iar consilierii să aibă posibilitatea să acorde întrebări de clarificare referitor la acestea.
Reprezentanții executivului au fost de acord, solicitând o scurtă pauză pentru a pregăti detalii pentru fiecare punct din anexă.
Reveniți, consilierii au aprobat alocarea a aproape 38 milioane lei din soldul bugetului pentru următoarele cheltuieli.
1. Aparatul Primarului
1.1 Servicii informaționale – 88 mii lei, care includ:
– Actualizarea website-ului primăriei
– Procurarea licențe soft pentru funcționarii primăriei
– Licențe soft securitatea serverului, antivirus
Statut: aprobat cu votul a 15 consilieri (5 abțineri)
1.2 Deplasări de serviciu peste hotare – 190 mii lei
Viceprimarul Petru Gurău a explicat că suma a fost propusă spre alocare în contextul înfrățirii orașului Codru cu localități din România, iar acest lucru ar presupune deplasări pentru activități comune și schimb de experiență. La observația consilierilor că această sumă ar fi prea mare, pentru perioada rămasă din 2024, Gurău a explicat că executivul va argumenta fiecare cheltuială pentru deplasări prin facturi și că în acest proces ei urmăresc strict normativele impuse de legislația în vigoare.
Statut: aprobat cu votul a 16 consilieri (4 abțineri)
1.3 Procurarea mașinilor și utilajelor – 85 mii lei
Achiziționarea a două computere și a unei imprimante moderne, pentru necesitățile primăriei.
Statut: aprobat unanim
1.4 Procurarea mijloacelor de transport – 570 mii lei
Subiectul automobilului propus spre procurare pentru necesitățile primăriei a fost abordat și anterior de consilieri, aceștia menționând că ar fi o sumă prea mare. Primarul Manic le-a explicat că este vorba de o mașină de teren (model de referință Dacia Duster), cu tracțiune integrală și cutie automată, dat fiind relieful denivelat al drumurilor din localitate. Acesta a mai explicat că nevoia de a achiziționa un autoturism nou vine în contextul în care cel existent nu mai este fiabil, necesitând reparații constante, mai ales după ce a derapat în iarna anului curent și a avut probleme tehnice.
Consilierul PAS Vadim Țurcan a menționat că modelul propus a fost doar pentru a ilustra specificațiile autoturismului dorit și că la suma propusă va fi desfășurată o licitație, autoturismul potrivit urmând a fi ales în urma acesteia.
Statut: aprobat cu 12 voturi (1 împotrivă, 7 abțineri)
1.5 Procurarea altor materiale ale sistemului de acces și control – 20 mii lei
Primarul Stelian Manic a explicat această poziție prin necesitatea introducerii sistemului de acces cu cardul în clădire, după exemplul primăriei municipiului Chișinău, menționând că oficiul cancelariei va rămâne deschis cetățenilor. Însă accesul spre birourile anumitor funcționari necesită a fi limitat, în contextul în care au fost cazuri când cetățenii au dat buzna peste aceștia și nu le permiteau să activeze.
Statut: aprobat cu 17 voturi (1 abținere)
1.6 Servicii neatribuite altor alineate – 820 mii lei
– Servicii de inventariere a terenurilor din orașul Codru;
– Servicii de elaborare a Strategiei de Dezvoltare Durabilă a orașuluI Codru pentru perioada 2024-2030 – 200 mii lei;
– Servicii privind aplicarea măsurilor de asigurare a securității și sănătății la locul de muncă;
– Servicii de Implementare a sistemului de control intern managerial;
– Servicii de consiliere.
Statut: aprobat cu 19 voturi (1 abținere)
2. Gospodăria drumurilor
2.1 Reconstrucția capitală a străzii Turghenev – 9 milioane lei
Statut: aprobat cu 18 voturi (2 abțineri)
2.2 Lucrări de reparație capitală a străzilor Gutuilor și Dumbravei – 3 milioane lei
Statut: aprobat cu 18 voturi (2 abțineri)
2.3 Servicii proiectare pentru lucrări de reparație capitală din orașul Codru – 850 mii lei
Străzile Viticultorilor, Pădurilor, porțiune de drum din stradela 2 Schinoasa Deal, str. Izvoarelor, Cobzarilor, Sitarului, stradela 5 Bujorilor, strada Bujorilor – 8
Statut: aprobat unanim
2.4 Reparație capitală a străzilor cuprinse între strada Livădarilor și strada Schinoasa Deal – 3 milioane lei
Reprezentanții executivului au explicat că este vorba de ulițele care unesc străzile Livădarilor și Schinoasa Deal, unele din ele fiind în stare avariată, iar altele – în general blocate abuziv de locatari.
Statut: aprobat unanim
2.5 Servicii neatribuite altor alineate – 100 mii lei
Statut: aprobat cu 14 voturi (6 abțineri)
2.6 Construcția podulețului din strada Schinoasa Vale 40 – 120 mii lei
Chiar dacă anterior pentru acest proiect au fost alocați 200 mii lei, reprezentanții primăriei au menționat că suma nu este suficientă și au solicitat ca aceasta fie crescută cu încă 120 mii lei.
Statut: aprobat, unanim
2.7 Reparația capitală a străzii Mihai Juravel – 600 mii lei
Statut: aprobat unanim
3. Protecția mediului
3.1 Elaborarea studiului, raportului tehnic și rezultatele privind efectuarea lucrărilor de explorări geologice în perimetrul străzilor Colina Verde – Schinoasa Vale – Molocanilor – 1,1 milioane lei
Terenul vizat este situat într-o zonă cu potențial risc de alunecări de teren, iată de ce, la sesizarea a peste 250 de proprietari de loturi din zonă, primăria trebuie să realizeze acest studiu, ca ulterior, în baza concluziilor acestora, proprietarii să poată obține autorizație pentru construcție.
Statut: respins (11 voturi pentru, 2 împotrivă și 4 abțineri)
3.2 Proiectarea zonei riverane cuprinse între străzile Costiujeni șI Cîmpului – 180 mii lei
Statut: aprobat unanim.
4. Dezvoltare comunală și amenajare
4.1 Reactualizarea Planului Urbanistic General al orașului Codru – 3.5 milioane lei
Statut: aprobat cu 18 voturi (1 abținere)
4.2 Proiectarea complexului sportiv din strada Schinoasa Deal (gimnaziul nr. 42) – 180 mii lei
Statut: aprobat unanim
4.3 Construcția complexului sportiv din strada Schinoasa Deal (gimnaziul nr. 42) – 9,3 milioane lei
Statut: aprobat cu 19 voturi (1 abținere)
4.4 Amenajări spații verzi – 1,2 milioane lei
La întrebarea consilierilor ce ar presupune aceste cheltuieli, viceprimarul Gurău a explicat că este vorba despre defrișarea arborilor uscați, tăierea crengilor, curățarea spațiilor adiacente drumurilor și decopertare straturilor formate pe drumuri în urma ploilor. Toate lucrările vor fi realizate în baza contractelor de valoare mică.
Statut: aprobat cu 18 voturi (2 abțineri)
4.5 Cheltuieli cadastrale – 50 mii lei
Statut: aprobat, unanim
4.6 Elaborarea regulamentului privind deținerea animalelor de companie cu și fără stăpân în orașul Codru și elaborarea Regulamentului privind capturarea, transportarea, sterilizarea, înregistrarea și îngrijirea câinilor și pisicilor fără stăpân – 65 mii lei
La remarcile unor consilieri că pentru aceste cheltuieli nu trebuiesc alocați bani, din moment ce există doi viceprimari care s-ar putea ocupa de această sarcină, președintele ședinței, Anatol Turchin, a ținut să menționeze că a contactat în acest sens autoritățile municipale, care au recomandat în mod expres alocarea surselor pentru elaborarea regulamentelor necesare de către profesioniști specializați.
Statut: aprobat cu 17 voturi (3 abțineri)
4.8 Servicii de digitalizare a cimitirului – 100 mii lei
Acest subpunct a stârnit mai multe glume din partea consilierilor, însă primarul Manic a ținut să explice că cimitirul este solicitat, iar în prezent nu se duce o evidență a locurilor disponibile pentru înmormântarea decedaților. În acest context, primăria a venit cu propunerea de a efectua o evidență a spațiilor libere, ocupate și pe viitor le va distribui conform acestui sistem.
Statut: aprobat cu 18 voturi (2 abțineri)
4.9 Procurarea abonamentului la serviciile Arh GIS – 27 mii lei
Abonamentul anual pentru accesul la sistemul Arh GIS care ar permite vizualizarea datelor digitalizate.
Statut: aprobat cu 18 voturi (2 abțineri)
4.10 Servicii cu mecanisme (deszăpezire, autoturn, etc.) – 700 mii lei
Statut: aprobat cu 18 voturi (1 abținere)
4.11 Servicii de digitalizare a setului de date spațiale în sistemul Q-GIS de înregistrare a agenților economici – 200 mii lei
Statut: aprobat cu 16 voturi (3 abțineri)
4.12 Achiziționarea echipamentului/uneltelor de salubrizare (fierăstrău cu lanț pe benzină, moto foarfecă/trimmer pe benzină pentru gard viu, motocoasă pe benzină, suflantă pentru frunze) – 63 mii lei
Statut: aprobat unanim
4.13 Procurarea îmbrăcămintei și încălțămintei de protecție – 30 mii lei
Statut: aprobat unanim
4.14 Construcția stației de transport public auto din strada Costiujeni colț cu Grenoble – 70 mii lei
Propunerea a fost făcută în contextul proiectului desfășurat de lărgire a străzii Costiujeni la intersecția cu strada Grenoble și necesitatea de a muta și a amenaja o nouă stație în zonă.
Statut: aprobat cu 18 voturi (1 abținere)
5. Aprovizionarea cu apă și canalizare
5.1 Elaborarea documentației tehnice și financiare aferente infrastructurii tehnico-edilitară a rețelei de canalizare din Codru – 1 milion lei
Această sumă este necesară în contextul câștigării de către primărie a proiectului din cadrul programului „Satul European” și a cerinței de a elabora în decurs de trei luni documentația tehnică necesară.
Statut: aprobat cu 16 voturi (3 abțineri)
5.2 Reparația pompei nr. 2 submersibile de canalizare – 500 mii lei
Primarul a subliniat urgența aprobării acestor cheltuieli, în contextul în care s-a defectat pompa de canalizare într-unul din sectoarele localității, iar apele reziduale se revarsă în zona defectării, prezentând un risc sporit de poluare. Chiar dacă proiectul a vizat inițial alocarea a 240 mii lei pentru reparația pompei, consilierii au căzut de acord să aloce încă 260 mii lei pentru ca să fie achiziționată o pompă nouă.
Statut: aprobat unanim
6. Învățământ primar
6.1 Lucrări de reparație curentă în antreul de clasă, în incinta clădirii din Școala Primară – Grădinița nr. 88 – 35 mii lei
Statut: aprobat unanim
7. Educația timpurie
7.1 Procurarea mobilierului necesar în instituția preșcolară Grădinița nr. 194 – 730 mii lei
Suma inițială propusă de executiv a fost de 630 mii, însă la propunerea consilierilor aceasta a fost majorată cu încă 100 mii lei.
Statut: aprobat unanim
În continuare consilierii au venit prezentat propriile amendamente la buget, pentru diverse proiecte de infrastructură:
-
- Viorel Mocanu, MAN – 400 mii lei pentru amenajarea trecerilor pietonale denivelate pe strada Potîrnichii, din cauza circulației cu vitezei mari.
Statut: aprobat cu 17 voturi (2 abțineri) - Anatol Turchin, MAN – 100 mii lei pentru amenajarea trecerii pietonale pe strada Costiujeni, lângă sediul firmei „Gospodarul”.
Statut: aprobat cu 17 voturi (2 abțineri) - Igor Rotaru, PPDA – 2 milioane lei pentru reparația capitală a străzii Haiducilor.
Statut: aprobat cu 15 voturi (3 abțineri).
- Viorel Mocanu, MAN – 400 mii lei pentru amenajarea trecerilor pietonale denivelate pe strada Potîrnichii, din cauza circulației cu vitezei mari.
La final, proiectul integral cu toate modificările a fost supus votului.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim
5.6 Încetarea proprietății comune pe cote-părţi prin partaj a bunului imobil din strada Schinoasa – Deal nr.5
Proiectul prevede inițierea activității administrative în vederea încetării proprietății comune pe cote-părți prin partaj a bunului imobil din strada Schinoasa Deal 5.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim
5.7 Înstrăinarea terenului aferent casei de locuit individuale din strada Olimpică
Proiectul prevede înstrăinarea la preț normativ a lotului de teren cu suprafața de 0,0372 ha, ce constituie 34,27% din terenul cu suprafața totală de 0,0972 ha pentru deservirea și exploatarea casei de locuit individuale și construcției accesorie din strada Olimpică.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – 18
Abțineri – 1
5.8 Înstrăinarea terenului aferent construcției/obiectivului privat din strada Sihastrului
Proiectul prevede înstrăinarea la preț normativ a lotului de teren cu suprafața de 0,0232 ha, ce constituite 27,88% din terenul cu suprafața totală de 0,0832 ha pentru deservirea și exploatarea construcției/obiectivului privat din strada Sihastrului.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – 16
Abțineri – 1
5.9 Modificarea planului cadastral al terenului din strada Sfântul Ion şi înstrăinarea surplusului de teren
Proiectul prevede aprobarea „Actului de constatare pe teren”, „Actul de stabilire a hotarelor” și planul geometric al terenului amplasat pe strada Sfântul Ion, cu suprafața totală a 0,0681 ha, din care terenul cu suprafața de 0,0666 ha este proprietate privată, și înstrăinarea la preț normativ a surplusului de 0,0015 ha, pentru deservirea și exploatarea bunurilor imobile private.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
5.10 Modificarea planului cadastral al terenului din strada Sfântul Ion și înstrăinarea surplusului de teren
Proiectul prevede aprobarea „Actului de constatare pe teren”, „Actul de stabilire a hotarelor” și planul geometric al terenului amplasat pe strada Sfântul Ion, cu suprafața totală a 0,0581 ha, din care terenul cu suprafața de 0,0567 ha este proprietate privată, și înstrăinarea la preț normativ a surplusului de 0,0014 ha, pentru deservirea și exploatarea bunurilor imobile private.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
5.11 Aprobarea Actului de constatare pe teren şi planului geometric asupra terenului din strada Mihai Eminescu
Proiectul prevede aprobarea „Actului de constatare pe teren” în hotare generale, și a planului geometric, asupra terenului cu suprafața de 0,0200, situat pe strada Mihai Eminescu, modul de folosință – pentru construcții.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
5.12 Înstrăinarea terenului aferent casei de locuit individuale din stradela 8 Cobzarilor
Proiectul prevede înstrăinarea a 1/6 cotă-parte din lotul de pământ cu suprafața de 0,0408 ha, pentru exploatarea și deservirea casei de locuit din stradela 8-a Cobzarilor.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
5.13 Aprobarea actului de constatare pe teren și planului geometric asupra terenului din strada Costiujeni
Proiectul prevede aprobarea „Actului de constatare pe teren” și planului geometric asupra terenului cu suprafața de 0,0600 ha, situat pe strada Costiujeni.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
5.14 Aprobarea actului de constatare pe teren şi planului geometric asupra terenului din strada Sfântul Nicolae
Proiectul prevede aprobarea „Actului de constatare pe teren” și a planului geometric asupra terenului cu suprafața de 0,0834 ha, situat pe strada Sfântul Nicolae, modul de folosință – pentru construcții.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
5.15 Aprobarea actului de constatare pe teren și planului geometric asupra terenului din strada Cîmpului
Proiectul prevede aprobarea „Actului de constatare pe teren” și a planului geometric asupra terenului cu suprafața de 0,0699 ha, situat pe strada Cîmpului, modul de folosință – pentru construcții.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
5.16 Aprobarea actului de constatare pe teren și planului geometric asupra terenului din strada Schinoasa-Deal
Proiectul prevede aprobarea „Actului de constatare pe teren” și a planului geometric asupra terenului cu suprafața de 0,0563 ha, situat pe strada Schinoasa-Deal, modul de folosință – pentru construcții.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
5.17 Inițierea formării prin separare a bunului imobil din strada Drumul Schinoasei
Proiectul nu a avut anexe care să ofere mai multe detalii despre decizie, doar extrasul cadastral, în care este indicată suprafața terenului – 0,0230 ha.
Statut: APROBAT
Voturi PRO – unanim.
Decizia va fi fi disponibilă după publicarea pe actelocale.gov.md
Ședința s-a încheiat prin aplauzele consilierilor, în contextul în care aprobarea modificărilor la buget a durat peste două ore. Primarul Stelian Manic a mulțumit consilierilor pentru aprobarea modificărilor, menționând că a fost o experiență constructivă, dar și o lecție pentru el. La rândul său, președintele ședinței, Anatol Turchin, a menționat că vor continua să insiste asupra transparenței în procesul de luare a deciziilor și a îndemnat executivul să ofere în continuare cât mai multe detalii despre proiectele destinate cetățenilor.
Diverse
La final a vorbit și proprietara gheretelor și a pieței de flori de la intersecția străzilor Costiujeni și Grenoble, prezentă și la ședința precedentă. Aceasta a declarat că demersurile sale privind anularea dispoziției primarului de demolare și evacuare a gheretelor nu au dat rezultate și a solicitat discutarea subiectului la ședința comisiei juridice. Aceasta a mai menționat că investițiile făcute de ea de-a lungul anilor însumează peste 2.5 milioane de lei, iar odată cu evacuarea gheretelor, aceasta va pierde tot.
Consilierii i-au răspuns că aceasta a activat ultimii șase ani fără autorizație și că dosarul ei se află în prezent în judecată, iar în acest context ei nu pot interveni în niciun fel, în lipsa deciziei de judecată.
Alți doi locuitori au abordat subiectul transparenței deciziilor luate de primărie și consiliului. Aceștia s-au plâns de faptul că în cadrul ședinței s-au aprobat mai multe amendamente la buget, fără consultări preventive. Aici consilierii i-au răspuns că proiectul bugetului se consultă în varianta sa inițială, iar ulterior consilierii și executivul sunt în drept să intervină cu modificări.
La fel, aceștia au vorbit și despre un proiect aprobat anterior privind reparcelarea unor terenuri de pe teritoriul localității, unde s-ar afla parcul din preajma primăriei. Aceștia și-au exprimat îngrijorarea că prin această decizie s-ar încerca cedarea unor terenuri pentru construcții, însă au fost asigurați de reprezentanții executivului că nu se va permite acest lucru. Aceștia au mai solicitat ca proiectul de amenajare a parcului să excludă plasarea cărorva obiective cum ar fi scena sau locuri pentru agenți economici.
Video partea I
Video partea II
Video partea III
Video partea IV