După boicotul ședinței din 15 august, consilierii orașului Codru s-au reunit în ședință ordinară pe data de 5 septembrie. Aleșii locali au analizat 14 subiecte și au audiat raportul primarului despre lupta împotriva construcțiilor ilegale. Consilierii au adoptat regulamentul de funcționare a primăriei, au aprobat inițierea evaluării profesionale a secretarului consiliului, au votat pentru înfrățirea cu municipiile Ploiești și Alba Iulia din România, precum și aplicarea la proiectul „Primarii pentru Creșterea Economică” (M4EG). La final, au analizat modificările la buget, care vizau alocarea surselor adiționale pentru construcția și reparația drumurilor. Totuși, din cauza notificării din partea Cancelariei de Stat privind nerespectarea normelor de transparență, și anume a procesului de consultare publică, anexa care viza cheltuielile pentru proiecte de infrastructură a fost exclusă. Într-un final, consilierii au aprobat alocarea a 5 milioane lei distribuite anterior de primăria municipiului Chișinău pentru proiecte de infrastructură, dar și alocarea surselor pentru acordarea ajutorului financiar persoanelor social vulnerabile. 

La ședința din 5 septembrie au participat toți cei 23 de consilieri ai orașului Codru. Consilierul MAN, Anatol Turchin, a fost ales președinte al ședinței cu majoritatea voturilor. Înainte să înceapă analiza subiectelor din ordinea de zi, consilierii au fost invitați să vină cu propuneri de completare. 

Consilierul PSRM Alexandru Ciugureanu a propus: 

  • Excluderea punctului 1.1 privind Aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Primăriei orașului Codru, municipiului Chișinău în redacția nouă. Ciugureanu și-a argumentat propunerea prin faptul că acesta conține în continuare mai multe carențe, iar propunerile anterioare de îmbunătățire ale consilierilor nu au fost luate în calcul. Acesta a fost susținut și de consilierul Anatol Turchin care susține că nu sunt clare principiile de delegare a atribuțiilor către viceprimari, că nu există expertiza anticorupție și nici avizul juristului.

    Propunerea a fost susținută de 10 consilieri și, respectiv, nu a fost aprobată.
  • Mutarea punctului 1.14 privind Modificarea deciziei Consiliului or. Codru nr. 3/13 din 23.05.2024 „Cu privire la modificarea bugetului orașului Codru pe anul 2024” și aprobarea drept primul proiect de pe ordinea de zi. Potrivit consilierului PSRM, notificarea Cancelariei de Stat nu poate fi analizată după proiectul privind modificarea bugetului, întrucât notificarea ține anume de modificările operate anterior la buget.

    Propunerea a fost susținută de 10 consilieri și, respectiv, nu a fost aprobată. 
  • Excluderea punctului 1.11 privind Transmiterea construcției speciale – obiectiv de infrastructură tehnico-edilitară a rețelei de apă UAT or. Codru. Ciugureanu s-a indignat de ce anume rețelele de apă din Întovărășire Pomicolă „Vieru Prod” ar trebui transmise la balanța orașului, întrucât sunt alte întovărășiri care tot au acest drept, dar și starea rețelelor lor este mai bună. Acesta a insinuat că proiectul se regăsește pe ordinea de zi din motiv că una din consilierele fracțiunii PAS, Veronica Plăcintă, locuiește în regiunea dată și ar fi influențat includerea acestui proiect pe ordinea de zi.

    Propunerea a fost susținută de 7 consilieri și, respectiv, nu a fost aprobată. 

Consilierul MAN Anatol Turchin a propus audierea raportului primarului orașului Codru, Stelian Manic, referitor la construcția ilegală din strada Carierei 55. Acesta a menționat că a făcut această interpelare încă la ședința din 23 mai, însă nu a primit niciun răspuns. Între timp, construcția ilegală ar putea fi deja finisată. 

A fost propus ca audierea să aibă loc la finalul ședinței – după ultimul punct de pe ordinea de zi, înaintea secțiunii „Diverse”, întrucât primarul necesită timp de pregătire și consultare cu responsabilii de domeniu. Cetățenii prezenți la ședință nu au fost de acord ca întrebările lor să fie analizate după raportul primarului, însă președintele ședinței Turchin le-a explicat că așa prevede regulamentul ședințelor. 

Propunerea fost inclusă pe ordinea de zi cu votul a 13 consilieri. 

Ultima propunere de suplinire a ordinii de zi a venit din partea consilierei MAN, Ina Bulat, care a propus alocarea a 3500 lei drept ajutor material pentru o tânără mamă. Pentru că propunerea prevedea alocarea de bani din buget, Anatol Turchin a subliniat că aceasta va fi analizată în calitate de amendament la punctul 1.13 privind modificarea bugetului. 

Proiectul ordinii de zi a fost aprobat cu votul a 22 de consilieri.


Ordinea de zi


1.1 Regulamentul de organizare și funcționare a Primăriei orașului Codru

Conform viceprimarului Petru Gurău, acesta este un regulament general, care înglobează toate normele în vigoare, ulterior urmând ca primăria deja să aprobe alte 7 regulamente succesive, în baza regulamentului general. 

Consilierul MAN Anatol Turchin a propus respingerea proiectului, pentru rectificare conform normelor legale. Acesta a invocat mai multe nereguli, precum:
– ambiguitatea în delegarea atribuțiilor viceprimarilor;
– neconcordanțe în reglementarea statutului funcționarului public;
– inconsistență în gestionarea patrimoniului public;
– lipsa unui cadru clar al controlului intern și auditului;
– lipsa unui plan clar de evaluare a funcționarilor publice și altele.

La evaluarea funcționarilor publici a avut obiecții și consilierul PSRM, Alexandru Ciugureanu, nefiind de acord cu faptul că primarul este delegat să evalueze secretarul consiliului. Acesta a propus ca evaluarea secretarului să aibă loc doar cu acordul consiliului. La rândul său, avocatul primăriei, Veaceslav Munteanu, a subliniat că acest lucru este deja prevăzut de legislație. Într-un final, s-a propus ca amendamentul să stipuleze că evaluarea secretarului consiliului să fie efectuată de primar, în baza deciziei consiliului. Amendamentul a fost aprobat unanim, iar proiectul cu modificări a fost supus votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 13
Vouri Contra – 3
Abțineri – 7 

Decizia va fi disponibilă după publicarea pe actelocale.gov.md


1.2 Înregistrarea curentă, aprobarea formării prin separare și transmitere în comodat a bunului imobil

Proiectul prevede înregistrarea, aprobarea formării prin separare și transmitere în comodat a bunului imobil 0131213.021 cu suprafața de 5,6 ha, teren spații verzi pădure parc, din regiunea intersecției străzilor Grenoble și Drumul Băcioiului. Conform Anexei, terenul urmează a fi separat în două imobile – unul cu suprafața de 0,2 ha și altul de 5,4 ha. 

Terenul de 0,2 ha urmează a fi transmis cu titlu gratuit prin contract de comodat Direcției Generale Mobilitate Urbană. 

Consilierul Alexandru Ciugureanu s-a indignat referitor la transmiterea a 5 ha de parc unui ONG, fără a oferi însă careva detalii adiționale. Acesta a mai menționat că, în pofida destinației parc-pădure, pe acest teren pot fi ridicate construcții provizorii – bazine, foișoare și altele. Acesta a mai întrebat cine este autorul deciziei. Într-un final, proiectul a fost supus votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – Unanim

Decizie


1.3 Înregistrarea curentă a dreptului proprietății publice și construirea unei clădiri publice – școală complementară, instituție de învățământ din or. Codru 

Proiectul ține de planurile anterioare de a construi o școală în orașul Codru. Consilierii au fost de acord cu necesitatea construirii clădirii pentru școală, dat fiind lipsa acută de locuri de învățământ pentru copiii din Codru. În acest context, primarul Stelian Manic a menționat că din 4000 de locuri necesare pentru a fi asigurate în școlile din Codru, orașul dispune doar de 186, iar noua clădire ar putea găzdui între 400 și 600 elevi. 

Primarului i-a fost solicitat de consilieri să consulte și Comisia socială în asemenea subiecte, pe viitor. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 16
Abțineri – 7 

Decizia va fi disponibilă după publicarea pe actelocale.gov.md


1.4 Evaluarea performanțelor profesionale ale secretarului Consiliului orășenesc Codru

Acest proiect a stârnit mai multe discuții dintre consilierii și membrii executivului. Consilierul PSRM Alexandru Ciugureanu a prezentat mai multe obiecții la proiectul dat, menționând că odată ce secretarul este reprezentantul consiliului, și nu a primăriei, atunci nu primarul ar trebui să-i evalueze performanțele. Acesta a mai stipulat că la mijloc ar fi neînțelegerile dintre secretar și membrii executivului, din motiv că primul nu ar fi semnat unele decizii ale consiliului. Aceasta ipoteză a fost susținută și de alți consilieri din partea MAN care au menționat că acest proiect ar fi o răzbunare a primarului pe secretarul consiliului. 

Într-un final Alexandru Ciugureanu a propus un amendament, prin care evaluarea să fie efectuată de către o comisie formată din consilieri, însă propunerea a acumulat doar 10 voturi. Amendamentul nu a fost aprobat, iar proiectul în forma inițială a fost supus votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 13
Voturi Contra – 3
Abțineri – 7 

Decizia va fi disponibilă după publicarea pe actelocale.gov.md


1.5 Acordul de Înfrățire între or. Codru și mun. Ploiești, România și mun. Alba Iulia, România

Potrivit acordului de înfrățire, localitățile se angajează să coopereze pe mai multe domenii, cum ar fi administrația publică locală, economie, învățământ, sport și cultură. 

Consilierul PSRM Alexandru Ciugureanu a venit cu un amendament prin care a propus ca primăria Codru să fie reprezentată nu de primarul Manic, ci de consilierul MAN Ruslan Cocîrță, care deține afaceri în România și circulă regulat acolo. Potrivit lui Ciugureanu, astfel orașul Codru va economisi bani pe deplasări. Propunerea a fost susținută de doar 2 consilieri reprezentanți ai PSRM, iar proiectul în formă inițială a fost supus votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 21
Abțineri – 2 

Decizie


1.6 Înscrierea la proiectul Primarii pentru Creștere Economică (M4EG)

Proiectul prevede acordarea dreptului primăriei orașului Codru să aplice la proiectul „Primarii pentru Creștere Economică (M4EG)”. Acest proiect este inițiat de Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și prevede capacitarea primăriilor în domenii strategice și schimb de experiență cu alți membri ai proiectului. 

Consilierii au solicitat mai multe informații privind eventualele angajamente pe care și le asumă primăria cu aplicarea la acest program, în special care ar implica cheltuieli. 

Viceprimarul Petru Gurău a răspuns că, la etapa dată, primăria doar aplică la proiect, iar acest lucru nu presupune careva angajamente sau cheltuieli. În cazul acceptării, orice proiect dezvoltat în cadrul acestuia va trebui să fie aprobat de consiliu, însă va fi finanțat din sursele proiectului M4EG.  

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 13
Abțineri – 10 

Decizie


1.7 Modificarea Deciziei consiliului local nr. 2/4 din 15.02.2024 „Cu privire la formarea Comisiei administrative de pe lângă Primăria or. Codru, mun. Chișinău” și componenței nominale a unor comisii de specialitate din cadrul Consiliului or. Codru

Propunerea de modificare a componenței nominale a comisiilor de specialitate vine în contextul aprobării de către Comisia Electorală Centrală a mandatului consilierei PAS Andreea Țurcan. Aceasta l-a înlocuit pe fostul consilier Pavel Covali care a fost numit viceprimar. 

Consilierul PSRM Alexandru Ciugureanu a propus un amendament prin care să modifice numărul comisiilor, reducându-l la 3:
– Comisia juridică (7 membri);
– Comisia Economică (9 membri);
– Comisia Funciară (7 membri).

Acesta și-a argumentat propunerea prin faptul că astfel ședințele tuturor comisiilor vor avea permanent cvorum și vor fi desfășurate fără abateri. Amendamentul a fost votat de 10 consilieri și, respectiv, nu a fost aprobat, iar proiectul inițial a fost supus spre votare. 

Statut: Respins

Voturi Contra – 11
Abțineri – 12 


1.8 Delegarea împuternicirilor în vederea reprezentării intereselor Consiliului or. Codru în instanțele naționale de judecată și în proceduri de executare, pentru anul 2024 – 31 ianuarie 2025

Proiectul prevede delegarea către avocatul consiliului orașului Codru, Ion Ailoi, a împuternicirilor în vederea reprezentării consiliului în instanțele naționale de judecată și executare. 

Consilierul PSRM, Alexandru Ciugureanu, nu a fost de acord cu anumite împuterniciri propuse a fi delegate avocatului, și anume: 

  • Renunțarea parțială sau totală la acțiune; 
  • Modificarea temeiului sau obiectului acțiunii; 
  • Încheierea de tranzacții; 
  • Schimbarea modului de executare. 

Un amendament în acest sens a fost supus votului și a fost susținut de trei consilieri.

La rândul său, președintele ședinței, consilierul MAN Anatol Turchin, a menționat că aceste atribuții sunt conform legii, iar avocatul poartă responsabilitatea personală pentru acțiunile sale. Acesta a propus ca proiectul să fie supus votului în varianta inițială. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 22
Abțineri – 1 

Decizie


1.9 Desemnarea candidaturilor membrilor pentru constituirea organelor electorale

Proiectul prevede desemnarea membrilor în componența birourilor electorale ale secțiilor de votare din orașul Codru, în cadrul organizării alegerilor Președintelui Republicii Moldova și a referendumului republican din data de 20 octombrie 2024. 

Consilierii nu au avut întrebări și obiecții la proiect, acesta fiind supus votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – Unanim

Decizie


1.10 Înregistrarea curentă a dreptului proprietății publice, desființarea imobilului și construirea unei clădiri publice – școală, instituție de învățământ din or. Codru

Proiectul prevede demolarea clădirii avariate de pe teritoriul gimnaziului 42 din strada Schinoasa Deal 7 și construcția în loc unei clădiri noi pentru școală, precum și transmiterea unui teren adiacent aflat în proprietatea publică pentru acest scop. 

Consilierii au avut mai multe întrebări la acest proiect, și anume: 

  • Consiliera MAN Ina Bulat s-a interesat referitor la respectarea condițiilor pentru construcția școlii – capacitatea sălilor de clasă, existența sălii de sport, cantinei și a sălii pentru festivități. Viceprimarul Petru Gurău a menționat că toate aceste prevederi sunt incluse în caietul de sarcini aprobat deja, care este foarte strict și prevede toate aspectele tehnice pentru construcția și darea în exploatare a clădirii cu așa destinație. 
  • Consilierul MAN Sergiu Gorincioi s-a interesat despre statutul unui teren adiacent, aflat în proprietate privată, cu care primăria este în discuții pentru a fi destinat construcției, și dacă aprobarea acestui proiect nu ar duce după sine deposedarea cetățeanului de teren. Reprezentanții executivului au subliniat că terenul asupra căruia se duc discuțiile urmează să servească drept teren adiacent sau curte a școlii, iar clădirea școlii nu se planifică a fi situată pe el, în proiect fiind vorba de alt teren de 8 ari aflat în proprietate publică, pe care urmează să fie edificată construcția. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – Unanim

Decizie


1.11 Transmiterea construcției speciale – obiectiv de infrastructură tehnico-edilitară a rețelei de apă UAT or. Codru

Proiectul prevede transmiterea rețelelor de apă de pe teritoriul Întovărășirii Pomicole „Vieru Prod” în proprietatea orașului Codru, urmând ca acestea să fie gestionate de SA „Apă-Canal” ca și restul rețelelor de apă din localitate. 

Principalele obiecții la acest proiect au fost formulate de către consilierii Alexandru Ciugureanu și Anatol Turchin. 

Turchin s-a referit la faptul că nu există o expertiză referitor la starea rețelelor și nu există garanție că furnizorul (SA „Apă Canal”) le va accepta spre gestionare. 

La rândul său, consilierul PSRM Alexandru Ciugureanu a acuzat lipsa de echitate în selectarea Întovărășirii Pomicole, a căror rețele vor fi transmise în proprietatea localității și gestionarea de către autoritățile municipale. Acesta a menționat că din cele 15 întovărășiri de pe teritoriul localității sunt altele „mai exemplare”, care au rețele în stare mai bună. Acesta a mai adăugat că, în pofida faptului că acele terenuri sunt destinate pentru plantații legumino-pomicole, proprietarii și-au construit contrar legii case impunătoare și bazine. În condițiile în care aceștia au încălcat legea și achită impozite funciare de câte 100 lei pe lună, nu este echitabil să beneficieze de aceleași condiții ca și ceilalți locuitori ai orașului. 

Statut: RESPINS

Voturi PRO – 9
Voturi Contra – 2
Abțineri – 12 


1.12 Aprobarea sarcinii didactice suplimentare

Proiectul prevede aprobarea sarcinii didactice suplimentare în volum de 0,5 din normă didactică pentru mai mulți angajați din cadrul Instituției de Educație Timpurie nr. 194, în legătură cu asigurarea insuficientă cu cadre a instituției. 

Consilierul PAS Nicolae Goncearenco a cerut abținerea de la vot.

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 22 (unanim)

Decizie


1.13 Modificarea bugetului orașului Codru pe anul 2024

Proiectul a prevăzut în varianta inițială modificarea bugetului orașului Codru pentru anul 2024 în vederea alocării surselor pentru proiecte de infrastructură (anexa 1 și 2), precum și acordarea de ajutor financiar persoanelor social vulnerabile. Anexa 1 prevede alocarea din soldul existent al bugetului orașului, pe când anexa doi prevede alocarea a 5 milioane de lei distribuite de Primăria Municipiului Chișinău pentru proiecte de infrastructură (construcția, reconstrucția și reparația străzilor). 

Consilierii au avut obiecții la anexa 1, întrucât prevederile acesteia nu au fost supuse consultărilor publice, în acest sens existând și notificarea din partea Cancelariei de Stat. După o pauză de consultare, consilierii PAS au propus retragerea proiectului integral spre re-examinare. 

Colegii consilieri nu au fost de acord, menționând că ar trebui aprobate anexele 2 și 3, ca să nu tărăgăneze lucrările și să nu lipsească persoanele nevoiașe de ajutorul financiar necesar. 

La anexa 3 s-a regăsit și amendamentul consilierei MAN Ina Bulat care a propus alocarea a 3500 de lei pentru achitarea primei luni de chirie pentru o tânără mamă nevoiașă. 

A parvenit și propunerea de alocare a 24131 lei pentru achiziția echipamentului sportiv necesar pentru clubul sportiv care se antrenează pe terenul sportiv din strada Schinoasa Deal. Dat fiind faptul că asemenea cheltuieli ar fi trebuit să fie incluse în anexa 1, propusă spre excludere, s-a decis ca primăria să achiziționeze echipamentul necesar din suma de 500 mii lei aprobate anterior pentru activități sportive și să le transmită cu titlu gratuit clubului de fotbal. 

Amendamentele au fost acceptate cu votul unanim al consilierilor, iar proiectul modificat a fost supus votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – Unanim

Decizie


1.14 Modificarea deciziei Consiliului or. Codru nr. 3/13 din 23.05.2024 „Cu privire la modificarea bugetului orașului Codru pe anul 2024”

Proiectul prevede modificarea deciziei 3.13 din 23 mai 2024 prin care au fost modificat bugetul localității. Unul din puncte presupunea alocarea a 300 mii lei pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale din 28 martie 2024 asupra blocului din strada Costiujeni 5. Modificarea a fost solicitată prin notificarea din partea Cancelariei de Stat care a remarcat carențe la capitolul transparență și anume faptul că propunerea deciziei din 23 mai nu a fost supusă consultărilor publice. 

Chiar dacă textul inițial al deciziei propune luarea de act și admiterea parțială a notificării, consilierul PSRM Alexandru Ciugureanu a propus să fie admisă integral notificarea, iar decizia integrală să fie abrogată. Reprezentanții executivului nu au fost de acord, argumentând prin faptul că decizia din 23 mai deja a produs efecte juridice, iar primăria deja a contractat și alocat sume pentru mai multe proiecte de infrastructură. În acest caz, lucrările curente vor fi în pericol. 

Cu toate acestea, amendamentul privind admiterea notificării și abrogarea integrală a deciziei a fost supusă votului, acumulând 10 voturi. 

Proiectul în varianta inițială a fost supus ulterior votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 12
Abțineri – 11

Decizie


Raportul primarului despre lupta împotriva construcțiilor ilegale

Primarul a subliniat că acte permisive nu au fost emise de primărie din anul 2015, iar în legătură cu construcția menționată de consilieri, aflată pe strada Carierei 55 nu au fost înaintate careva plângeri din partea vecinilor. Or doar în asemenea situații Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) se poate sesiza și stopa construcțiile. În acest sens, avocatul primăriei, Veaceslav Munteanu, a adus mai multe exemple când INST s-a autosesizat la cererea unui deputat, însă Curtea de Apel a anulat decizia, din motiv că nu există partea păgubită. La fel, acesta a dus și exemplul construcției ilegale de pe strada Testemițanu 12 din Chișinău, care a ajuns în atenția publicului, însă în privința căreia autoritățile municipale nu pot întreprinde nimic, din același motiv. 

Locuitorii lăsați fără drum din cauza neaprobării modificărilor la buget

Un grup de cetățeni prezenți la ședință și-au exprimat nemulțumirea că modificările de buget care ar prevede alocarea de bani pentru construcția drumului în regiunea în care aceștia locuiesc nu au fost aprobate. Consilierii le-au explicat că modificarea operată anterior la buget a fost făcută cu încălcări a legislației, acestea urmând să fie supuse din nou consultărilor. 

Manic a recunoscut greșeala comisă de către executiv și a asigurat cetățenii că procesul de consultări va fi desfășurat cât mai curând și modificările vor fi propuse la vot la următoarea ședință a consiliului. 

Acte permisive pentru gheretele cu flori

Ședința s-a încheiat cu solicitarea unei cetățene, deținătoare a gheretelor din cadrul pieței de flori de la intrarea în localitate (intersecția străzilor Grenoble și Costiujeni). Aceasta a cerut ca solicitarea sa de eliberare a actelor permisive pentru desfășurarea activității să fie analizată în cadrul ședinței comisiei juridice. Doamna a declarat că din 2018 nu poate primi acte permisive, iar recent a primit notificare de demolare a gheretelor (din motivul proiectului de lărgire a drumului în regiunea dată). Aceasta a mai declarat că deține toate dovezile privind investițiile în amenajarea zonei respective. Președintele ședinței, Anatol Turchin, a declarat că în cadrul ședinței consiliului nu poate fi luată nicio decizie în acest sens și a invitat-o la ședința comisiei juridice. 


Video partea I

Video partea II

Video partea III