Autobuzele promise nu mai vin, microbuzele pleacă

Orășelul Codru, ca mai toate suburbiile, se confruntă cu problema transportului public. Autobuzele promise întârzie să apară, iar ruta 125 și-a schimbat traseul și nu mai ajunge pe strada Costiujeni. Locuitorii sunt nemulțumiți de transport aglomerat, necalitativ și graficul necunoscut. Autoritățile strâng din umeri, dar promit o analiză a fluxului de pasageri și, măcar, un autobuz nou pe ruta 9 din septembrie. 

 

Venituri mici, cheltuieli mari

La insistența Primăria MEA Codru, în aprilie 2019, Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a organizat întâlnirea cu administratorii rutelor 125 și 173. În cadrul ședinței s-au abordat diverse probleme cu care se confruntă prestatorii de servicii de transport, dar și locuitorii orașului Codru.

Astfel, problema principală a administratorilor microbuzelor este înregistrarea veniturilor mici de către șoferi, care la rândul lor părăsesc locul de muncă pentru unul mai bine plătit. Adesea, șoferii sunt și proprietarii microbuzelor, astfel numărul unităților de transport scade continuu și nu poate acoperi toate necesitățile de transport a locuitorilor vizați. Din această cauză, microbuzele sunt supraaglomerate în orele de vârf și nu circulă până târziu. De asemenea, Primăria Mea Codru a solicitat publicarea și respectarea unui grafic de circulație a microbuzelor. Ideea a fost respinsă de administratorii rutelor, motivând că numărul unităților de transport variază din diverse cauze (defecțiunile automobilelor, disponibilitatea șoferilor etc.), iar graficul se întocmește zilnic în funcție de situația creată.

Conform administratorilor rutelor și reprezentanților Direcției, de când taxa pentru călătorie a fost ridicată până la 3 lei, în perioada 2006 – 2010, au fost reutilate și modernizate cca 700 de microbuze noi. În prezent, taxa pentru o călătorie este prea mică pentru a investi în calitatea unităților de transport, ba dimpotrivă motivează proprietarii să înceteze activitatea economică. 

 

Fără ruta 125 și doar cu un autobuz nou 

Chiar dacă problema transportului public există de mai mulți ani, soluții nu se găsesc, iar situația se agravează. Din cauza numărului insuficient de microbuze, ruta 125 și-a schimbat traseul începând cu 1 iunie 2019 și nu mai circulă în or. Codru. Administratorii rutei 173 și-au exprimat îngrijorarea privind plecarea continuă a șoferilor și nu exclud necesitatea fuzionării cu ruta 178, ceea ce ar însemna o nouă modificare de itinerar.

Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicație a suplinit ruta de autobuze nr. 9 cu un autobuz nou. Pe timp de vară, 4 autobuze și microbuzele 173 fac față solicitărilor locuitorilor or. Codru. Totuși în septembrie, Direcția planifică o analiză mai complexă a fluxului de pasageri și necesităților locuitorilor orașului, pentru a putea găsi soluțiile optime. În acest sens, Lilian Copaci a reiterat că Direcția depune toate eforturile pentru a obține până în septembrie încă un autobuz nou pentru ruta nr.9.

 

Problema principală este calitatea transportul public

În toamna anului 2018, echipa de voluntari Primăria MEA Codru a realizat un sondaj privind cele mai importante probleme pentru locuitorii din Costiujeni, or. Codru. Din cele 166 de persoane chestionate, 42% au numit drept problema principală calitatea transportul public. Efectele resimțite au fost diverse: transport supraaglomerat, lipsa unui grafic de circulație, atitudinea agresivă a șoferilor, circulație defectuoasă seara și în week-end ș.a. Acest fapt a determinat membrii echipei să cerceteze situația și să organizeze discuții publice pe acest subiect.

Astfel, în februarie 2019 a avut loc o discuție publică privind calitatea transportului public în zona Spitalului Clinic de Psihiatrie. La discuție au participat reprezentantul Direcției Transport și Căi de Comunicație, Lilian Copaci, reprezentantul Parcului Urban de Autobuze, primarul or. Codru, consilieri locali, șoferi și administratorul rutei 173. Lilian Copaci a promis locuitorilor din Codru că ruta nr. 9 va fi suplinită cu 5 autobuze noi. Până în prezent ruta a fost suplinită cu un singur autobuz. De asemenea, Lilian Copaci a asigurat că va discuta cu administratorii rutelor 125 și 173 pentru a identifica cele mai optime soluții. În același timp, la cinci luni, ruta 125 și-a schimbat traseul și nu mai trece prin or. Codru. 

 

Următorii pași

Atunci când autoritățile ezită să întreprindă ceva sau ignoră problema este datoria cetățenilor de a cere soluții și de a pune presiune. Propunem organizarea unui grup de inițiativă a locuitorilor din orașul Codrului pe problema transportului care:

  1. Va cere Direcției transport să colecteze date despre starea transportului public din Codru. Organizarea eficientă a transportului public trebuie să se bazeze pe date cu privire la fluxul de călători, orele de vârf, necesitățile călătorilor etc.
  2. Va cere autorităților prin petiții, solicitări și scrisori publice, un plan de acțiuni consultat cu locuitorii cu soluții pe termen scurt și lung pentru îmbunătățirea transportului public din or. Codru.
  3. Va înainta propuneri către administrație. Locuitorii cunosc cel mai bine situația și pot oferi autorităților informații utile despre trasee, orele de vârf, zonele mai intens populate etc. 
  4. Va monitoriza cum autoritățile își îndeplinesc promisiunile. Grupul de inițiativă va semnala nerespectarea de către unitățile de transport a orarului, normelor de securitate, regulile de circulație etc. 
  5. Va pune presiune asupra autorităților prin mediatizarea problemei – organizarea unor evenimente care să atragă interesul și atenția autorităților și presei – proteste, discuții publice etc.

Dacă vrei transport public calitativ și ești dispus/ă să dedici câteva ore pe lună, alătură-te grupului de inițiativă Transport public calitativ – Codru. 

Scrie-ne un mesaj la adresa electronică echipa@primariamea.md sau găsește-ne pe Facebook!

 

Articolul face parte din proiectul „Abordarea problemelor Chișinăului prin analiză și discuții publice transparente”, prin care asociația obștească PRIMĂRIAMEA organizează o serie de evenimente publice cu implicarea autorităților, experților și cetățenilor, pentru a aborda problemele locuitorilor și pentru a avea politici publice consultate și bazate pe priorități.
Proiectul este realizat cu suportul financiar al Black Sea Trust un proiect al German Marshall Fund din Statele Unite ale Americii. Opiniile prezentate în cadrul acestui articol nu reprezintă obligatoriu cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor lor.