Împreună vom pune problemele Codrului pe agenda autorităților. Devino organizator comunitar!

Vrem un oraș confortabil și frumos: cu drumuri reparate și trotuare accesibile pentru toți, curat, sigur pentru noi și cei apropiați nouă, cu transport public calitativ, cu spații de agrement și terenuri de joacă. Credem că locuitorii trebuie să se implice mai activ și, împreună cu autoritățile, să rezolve problemele locale.  

Primăria MEA Codru vrea să formeze un grup de organizatori comunitari – cetățeni care vor pune presiune pe autorități pentru ca problemele localității să fie rezolvate. 

Cine poate să aplice:

– Cei care au dorință de a schimba lucrurile în Codru;

– Cei care au două ore pe săptămână timp de patru luni pentru a participa la instruiri și exerciții în teren.

Experiența anterioară, studiile, vârsta, apartenența la alte organizații sau la partide nu contează. 

Ce  vom învăța și vom face:

– Cum să mobilizăm comunitatea: cum să găsim cetățeni care vor să rezolve problemele localității, cum să îi motivăm să se implice, cum să organizăm discuții și consultări publice etc. 

– Cum să comunicăm cu autoritățile: cum să facem solicitări de informație, cum să scriem petiții, cum să ne pregătim pentru discuții cu aleșii locali sau funcționarii publici, cum să punem presiune pe ei, în caz că problema nu este rezolvată;

– Cum să monitorizăm activitatea administrației publice locale: să urmărim că problemele puse pe agendă vor fi rezolvate eficient și transparent; 

– Cum să comunicăm succesele activității noastre: prin dezvoltarea de materiale informative (foto, video, ziare/pliante), prin distribuirea mesajelor pe rețelele de socializare, prin realizarea campaniilor de informare.

După încheierea programului, membrii activi se vor putea alătura echipei Primăria Mea. Pentru întrebări ne puteți contacta pe pagina de Facebook sau la primariamea@gmail.com

Perioada: decembrie 2019 – martie 2020

Data-limită de aplicare: 2 decembrie, 2019.

Modalitate de aplicare: Completează formularul de aplicare

Pentru mai multe detalii contactează-ne pe adresa electronică primariamea@gmail.com sau pe pagina noastră Facebook Primăria Mea – or. Codru.