Cum a ajuns parcul din Codru motiv de conflict dintre primărie și cetățeni

Reconstrucția parcului de la intersecția străzilor Costiujeni și Grenoble a ajuns subiect de dispută dintre primăria Codru și un grup de locuitori ai orașului. În timp ce autoritățile își continuă lucrările și spun că amenajarea parcului era necesară și cerută de locuitori, grupul de inițiativă încearcă să oprească lucrările și cere transparență și consultarea proiectului cu toate părțile interesate.

Odată cu preluarea mandatului în noiembrie 2023, primarul orașului Codru, Stelian Manic a inițiat mai multe proiecte de infrastructură în localitate, unele așteptate și solicitate de mult timp de cetățeni. Reparații de drumuri, construcția drumurilor noi care ar decongestiona traficul din oraș, complexe sportive, trotuare și terenuri de joacă – sunt câteva din proiectele recente ale primăriei. Lucrările desfășurate, în mod evident, au bucurat locuitorii orașului, însă sunt și cetățeni care cer cu exigență respectarea tuturor normelor legale la cheltuirea banului public.


Un parc „ca în Europa” 

În luna mai 2024, Primăria Codru a anunțat consultări publice privind reconstrucția parcului de la intersecția străzilor Costiujeni și Grenoble. Conform proiectului, parcul urma să fie reconstruit capital – înlocuirea pavajului, instalarea sistemului de iluminat public și a sistemului de îngrijire a spațiilor verzi. În parc, urma să apară mai multe obiective de agrement – terenuri de joacă pentru copii, un teren de mini-fotbal și o scenă pentru activități culturale în aer liber. În preajma parcului, urmau să fie rezervate spații pentru agenți economici – gherete cu cafea și produse de patiserie. Primarul Stelian Manic a menționat că la elaborarea planului s-a inspirat din parcurile pe care le-a vizitat în alte orașe europene. 


Critici, obiecții și acuzații de partizanat politic

Planul propus a stârnit discuții aprinse între cetățeni încă înainte de a fi supus consultărilor. Pe grupul de Viber „Comunitatea Codru” care numără peste 1600 de locuitori ai orașului se duceau dispute privind anumite detalii ale parcului – este sau nu nevoie de scenă, ar trebui să existe agenți economici în parc sau nu și alte aspecte. 

Principalele revendicări ale celor care se opuneau planului propus de primărie erau: 

  • Parcul să aibă cât mai multe zone verzi și să se intervină cât mai puțin cu lucrări de pavaj sau betonare; 
  • Să nu fie amenajată scena pentru festivități; 
  • Să nu se defrișeze arbori și arbuști; 
  • Să nu fie admisă prezența agenților economici pe teritoriul parcului;
  • Să nu fie demontat terenul de joacă prezent pe teritoriul parcului. 

Tot în acest context, cetățenii au ridicat și subiectul consultării locațiilor unde primăria decide să intervină cu investiții. Aceștia au subliniat că autoritățile nu au întrebat cetățenii care regiune ar fi prioritară pentru construcția și amenajarea spațiilor publice. A fost menționat și proiectul parcului din regiunea Schinoasa-Vale, elaborat de Primăria Mea în anul 2021. În replică, primarul declara că planul de lucrări a fost aprobat de consiliu odată cu adoptarea deciziei privind bugetul pentru anul 2024. 

O altă obiecție a grupului ține de reparcelarea terenului din parc, care ar prezenta risc de preluare abuzivă a zonelor verzi. În luna august 2024, primăria organizează consultări publice asupra 3 proiecte de decizii: 

  • Aprobarea planului de revitalizare urbană a zonelor funcționale unității teritoriale de referință din or. Codru și formarea prin reparcelare; 
  • Înregistrarea curentă și aprobarea formării prin separare și transmitere în comodat a bunului imobil; 
  • Înregistrarea curentă și aprobarea formării prin separare și stabilirea denumirii geografice. 

Formularea seacă și lipsa detaliilor în anunțul consultărilor a pus în gardă cetățenii, care au presupus că reparcelarea s-ar face pentru a ușura procesul de vânzare ilegală a terenurilor pe teritoriul parcului, pentru construcții de case și blocuri. Primarul Manic a venit cu explicații în acest sens – procedura se face pentru a separa parcul în două obiective aparte. Partea amenajată, pentru care erau planificate lucrările de reconstrucție, va fi ulterior denumită „Parcul Europa”. Iar cealaltă parte, neamenajată, va rămâne delimitată aparte și va purta în continuare denumirea de „Scuarul Codru”. 

În luna august, primăria a început lucrările de reconstrucție prin demontarea vechiului gard din metal, a pavajului și a băncilor, lucru care a nemulțumit cetățenii, care spun că este o cheltuială irațională, din moment ce dalele în parc au fost schimbate relativ recent. 

Primarul Manic a răspuns criticilor aduse prin faptul că grupul care se opune reconstrucției nu este reprezentativ numeric, dar și acționează cu un interes politic, menționând că opozanții reconstrucției parcului au fost văzuți în compania consilierilor orașului Codru din partidele de opoziție. Acesta a mai menționat că lucrările vor continua, iar el va trata acest caz și tensiunile legate de el cu calm. 

 

Lucrări stopate – cu legea și cu forța 

Nemulțumiți de faptul că nu sunt auziți de primar și administrația publică locală, cetățenii au recurs la acțiuni mai drastice. Câțiva localnici, reuniți într-un grup de inițiativă numit „Salvare Parc Codru Costiujeni” au început a colecta semnături de la locatarii din zonă pentru a stopa lucrările. Periodic aceștia mergeau la șantierul lucrărilor din parc și opreau fizic lucrările, împiedicând deplasarea tehnicii specializate prin parc și solicitând poliția la fața locului pentru verificarea autorizației companiei pentru desfășurarea lucrărilor. 

Primarul, deranjat de periclitarea lucrărilor, a declarat că acest grup de inițiativă are interes de a-l denigra, menționând că membrii acestui grup au fost văzuți în compania unor membri ai consiliului local din opoziție. Acesta și-a mai argumentat insistența de a continua lucrările la parc prin faptul că are de partea sa cetățenii – mult mai mulți locuitori susțin renovarea parcului, spre deosebire de cei câțiva membri ai grupului de inițiativă și cele câteva zeci de semnături pe care le-au adunat aceștia. 

Membrii grupului de inițiativă au mers mai departe și au sesizat Agenția de Mediu, din motiv că în procesul lucrărilor s-au defrișat unii copaci din parc. În urma unui control, instituția a depistat că primăria nu are aviz pentru defrișarea acestor arbori și au stopat lucrările, compania contractată riscând amendă de 100 mii lei dacă va continua lucrările. Primăria a fost nevoită să solicite avizul respectiv din partea Agenției și, conform spuselor primarului Manic, l-a primit și a continuat lucrările. 

Acest lucru a nemulțumit membrii grupului de inițiativă care consideră că răspunsul emis de Agenția de Mediu este interpretabil, iar primăria a ales să-l interpreteze în avantajul propriu, luând decizia de a continua lucrările. În lipsa unei reacții din partea autorităților, cetățenii au recurs din nou la blocarea tehnicii speciale antrenate în lucrările din parc.

Este de menționat că în toată această perioadă, membrii grupului au încercat să comunice primăriei nemulțumirile și pretențiile față de acest proiect prin mai multe căi legale. Aceștia au fost prezenți la ședințele consiliului local din 27 septembrie și 28 noiembrie, unde au luat cuvântul și au adus în atenția consilierilor, dar și a comunității problema dată. La fel, în procesul de consultare a bugetului pentru anul 2025, grupul a înaintat și o scrisoare în care a solicitat detalii privind liniile de cheltuieli destinate reconstrucției parcului, dar și a venit cu solicitări legate de amenajarea părții neamenajate a parcului, cum ar fi plantarea de arbori, amenajarea aleelor de plimbări și alergat, iluminat public. În intervențiile publice, cetățenii susțin că primăria nu a răspuns revendicărilor acestora. 


Ce avem acum? 

În continuare ambele „tabere” ale conflictului se țin de direcția inițială de acțiuni fără să meargă la cedări. 

Grupul de inițiativă în continuare încearcă prin diferite metode să oprească sau să împiedice desfășurarea lucrărilor, cerând transparență în procesul de luare a deciziilor. 

Primăria continuă lucrările, cu toate că acestea deja depășesc termenii stabiliți inițial. Într-un mesaj din grupul locuitorilor orașului Codru pe Viber, primarul Stelian Manic anunța că festivitățile dedicate sărbătorilor de iarnă, care erau planificate să se desfășoare în parcul reconstruit, nu vor avea loc din cauza că lucrările nu vor fi finalizate în timp. 

Concluzii și recomandări

Primăria Mea salută și apreciază atât eforturile autorităților de amenajare a spațiilor publice pentru locuitori, cât și spiritul civic manifestat de locuitorii care cer transparență și includerea acestora în procesul de luare a deciziilor, mai ales când vine vorba de cheltuirea banilor publici. 

Optăm pentru aplicarea practicilor exclusiv legale în încercarea de apărare a intereselor cetățenilor și îndemnăm ambele părți să recurgă doar la acțiuni care se înscriu în aceste limite. 

Încurajăm ambele părți la dialog constructiv: 

  • Primăria – la fel ca și în cazul bugetului, ar trebui să organizeze în mod proactiv și în format cât mai larg consultări cu cetățenii în privința problemelor legate de dezvoltarea localității și investițiile în rezolvarea acestora.
  • Grupurile de cetățeni – pentru o poziție mai puternică în discuțiile cu autoritățile ar trebui să aibă de partea lor suportul comunității. În acest context, întocmirea unei liste clare de revendicări față de autorități și o listă cu cât mai multe semnături ale locuitorilor din regiune ar servi drept un argument greu de combătut de către conducerea orașului. 

Un oraș bun, un efort comun.