Consiliul local Codru în 2021: Retrospectiva anului II de mandat

În 2021 consilierii locali din or. Codru au examinat peste 170 de subiecte de decizie și au aprobat 150 de decizii, aproape de două ori mai mult ca în primul an de mandat. Aleșii s-au întrunit în 8 ședințe, înregistrând o prezență medie de peste 90%.

În total, în prima jumătate de mandat (noiembrie 2019 – 2021), consilierii locali din or. Codru au examinat peste 250 de subiecte, iar 14 din cei 23 de aleși locali au fost prezenți la toate ședințele. 

Autoritățile din Codru continuă însă să aibă restanțe la capitolul transparență. Deși legea spune că autoritățile publice locale sunt obligate să publice proiectele de decizii și deciziile aprobate, doar 28 din 150 decizii au fost plasate pe pagina primăriei. 

Am analizat comparativ primii doi ani de mandat al Consiliului local Codru. Prezentăm observațiile echipei Primăria Mea, formulăm concluzii și oferim recomandări pentru un Consiliu mai transparent și mai aproape de locuitori.

În 2019, locuitorii or. Codru au ales un primar și 23 de consilieri locali să le reprezinte interesele și să administreze treburile orașului. Consiliul local decide direcțiile strategice de dezvoltare a suburbiei; identifică soluții la problemele cetățenilor; adoptă și modifică bugetul și taxele locale; decide luarea sau acordarea împrumuturilor; inițiază consultări publice pe problemele de interes local; decide atribuirea şi schimbarea destinaţiei terenurilor publice; aprobă lucrările de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ ș.a.

Primăria Mea a monitorizat și sintetizat activitatea Consiliului local în primii doi ani de mandat (noiembrie 2019 – sfârșitul anului 2021). Prezentăm comparativ date despre numărul de ședințe, prezența consilierilor, inițiativele acestora, proiectele examinate, legalitatea deciziilor aprobate și alte informații relevante, colectate din monitorizările ședințelor consiliului, listele de prezență, informațiile plasate pe pagina oficială a Primăriei Codru, datele prezentate de Oficiul Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat la solicitarea noastră și alte informații apărute în mediul online.

Vrem ca aleșii noștri să fie demni de încredere. Stăm cu ochii pe ei și invităm locuitorii orașului Codru să se alăture eforturilor noastre. 

 

Consiliul Local Codru: 23 de consilieri, 5 partide și un consilier independent (?)

Actualul Consiliu al or. Codru s-a format în urma alegerilor locale din 20 octombrie 2019. Consiliul a fost ales pentru un mandat de 4 ani în următoarea componență: Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS” – 12 consilieri, PSRM – 8 consilieri, PL – 1 consilier, PP „Șor” – 1 și 1 consilier independent. La ședința din 22 septembrie 2020, consilierii PPDA au anunțat despre părăsirea fracțiunii blocului ACUM. Astfel, consilierii din această formațiune s-au divizat în fracțiunea PPDA și PAS. Consilierul independent Andrei Roșca a aderat la fracțiunea PPDA. 

În urma alegerilor parlamentare din iulie 2021, consiliera PAS Maria Pancu a devenit deputată în cadrul Parlamentului și înlocuită în consiliu de Tatiana Chiriac.

Toate categoriile de cetățeni trebuie să fie reprezentate în procesul decizional. Deși actuala componență a Consiliului este mai echilibrată decât cea din mandatul precedent, tinerii și femeile rămân cele mai puțin reprezentate categorii.

Deși componența consilierilor și vârsta acestora a înregistrat modificări pe parcursul anului 2021, raportul dintre femei și bărbați în Consiliul local Codru a rămas neschimbat. Femeile reprezintă 26,1% din numărul total de consilieri.

Pentru a fi mai aproape de nevoile cetățenilor și a putea reprezenta interesele acestora, consilierii trebuie să fie deschiși spre comunicare. Locuitorii trebuie să poată apela la aleșii lor pentru a le solicita ajutorul în diverse probleme cu care se ciocnesc în raport cu primăria. Pentru aceasta, este nevoie ca informațiile de contact ale consilierilor, orele de audiență și domeniile de care sunt responsabili să fie făcute publice. Pe pagina web a primăriei Codru însă este publicată doar lista consilierilor și formațiunile politice din care aceștia fac parte. Datele de contact și orele de audiență lipsesc.

8 ședințe în 12 luni de mandat

Pentru a-și exercita atribuțiile și a decide cum să fie soluționate problemele din orașul Codru, aleșii locali se întrunesc în ședințe. Acestea sunt publice și orice persoană interesată poate asista la şedinţele consiliului local.

Potrivit legii, aleșii locali se întrunesc în ședințe ordinare o dată în 3 luni. Consilierii se pot întruni și în ședințe extraordinare ori de câte ori este necesar. 

În 2021, consilierii s-au reunit în 8 ședințe, dintre care 4 ordinare și 4 extraordinare. Consilierii au desfășurat de două ori mai multe ședințe extraordinare decât în primul an de mandat. 

În primii doi ani de mandat (noiembrie 2019 – decembrie 2021), consilierii s-au reunit în 16 ședințe, câte 8 ședințe în fiecare an de mandat.

La începutul fiecărei ședințe convocate, se alege din rândul consilierilor prezenți, prin vot deschis, un președinte sau o președintă de ședință.

Dacă în primul an de mandat toate formațiunile politice, cu excepția PP Șor, au prezidat ședințele Consiliului, în 2021 doar trei din cele cinci formațiuni politice au moderat discuțiile consilierilor. Majoritatea ședințelor au fost prezidate de PSRM – 5 ședințe din 8. La fel ca și anul precedent, Platforma DA a prezidat două ședințe, pe când PL doar o ședință, de două ori mai puțin ca în anul 2020. Fracțiunea PAS, care în primul an de mandat a moderat cele mai multe ședințe (4 ședințe din 8), în 2021 nu a prezidat nici o ședință.

16 din 23 consilieri – prezenți la 8/8 ședințe din 2021

Prezenţa consilierilor la şedinţe este obligatorie. Absenţa fără motive întemeiate de la 3 şedinţe consecutive ale consiliului duce la pierderea mandatului. Ședința poate avea loc dacă sunt prezenţi majoritatea consilierilor aleşi, adică cel puțin 12.

Consilierii au înregistrat o participare înaltă la ședințele din primii doi ani de mandat. Prezența medie în al doilea an de mandat a fost de 91%, iar în primul de 92%. 16 din cei 23 de consilieri au fost prezenți la toate ședințele din 2021.

14 din cei 23 de consilieri au fost prezenți la toate ședințele Consiliului organizate între decembrie 2019 și sfârșitul anului 2021. Cea mai mică prezență a fost înregistrată de consilierul PDA Liviu Filimon, care în cei doi ani de mandat a absentat la 9 din cele 16 ședințe desfășurate

În tot acest timp, toți cei 23 de consilieri au participat doar la două ședințe, din 22 septembrie 2020, când a avut loc divizarea Blocului ACUM, și cea din 21 decembrie 2021, când s-a examinat în prima lectură bugetul pentru anul 2022. 

Participarea la ședințe se achită – peste 500 mii de lei pentru 8 ședințe

Pentru participarea la ședințe, aleșilor locali li se achită o indemnizație. Activitatea pe care o desfășoară consilierii în afara ședințelor (examinarea proiectelor înainte de ședințe, activitatea în comisiile de specialitate a Consiliului, elaborarea proiectelor de decizie, vizite de lucru și întrevederile cu locuitorii etc.) nu este remunerată.

Până în noiembrie 2020, indemnizaţia pentru o ședință era de 1450 lei pentru fiecare zi de şedinţă. La ședința din 17 noiembrie 2020, consilierii au votat mărirea indemnizaţiei până la un salariu minim, adică 2775 lei pentru fiecare ședință. 

Conform calculelor noastre, în 2021, pentru prezența la cele 8 ședințe, aleșilor locali li s-au achitat 504 820 lei, aproape dublu decât în primul an de mandat (298 050 lei pentru ședințele din noiembrie 2019 – decembrie 2020). Diferența se datorează majorării indemnizației votate de consilieri în noiembrie 2020.

Deciziile Consiliului: unde acestea (nu) se publică

În cadrul ședințelor, consilierii examinează proiecte de decizii prin care se propun soluții la problemele locuitorilor orașului și mecanisme care asigură buna funcționare a administrației publice locale. Proiectele de decizii pot fi înaintate atât de consilieri, cât și de executivul primăriei.

Deciziile se consideră adoptate dacă pentru acestea votează majoritatea consilierilor prezenți în sală, cu excepția cazurilor în care legea prevede un număr mai mare de voturi. De exemplu, pentru aprobarea bugetului local, administrarea bunurilor, stabilirea taxelor şi impozitelor locale, planificarea dezvoltării localităţii şi amenajării teritoriului, asocierea cu alte consilii, instituţii publice din ţară sau din străinătate este necesar votul majorității consilierilor aleși, adică cel puțin 12 voturi. 

În 2021, consilierii au analizat în cadrul ședințelor peste 170 de subiecte, dintre care 150 de proiecte au fost aprobate, aproape de două ori mai mult decât în primul an de mandat (75 subiecte, 63 de decizii aprobate). Aleșii au respins 6 proiecte și au trimis la reexaminare un singur proiect (comparativ cu 4 în primul an de mandat).

Din cele peste 170 subiecte examinate de consilieri în 2021, 19 proiecte de decizie au fost înaintate de consilierii locali. Cele mai multe proiecte au fost propuse de către consilierul PSRM Alexandru Ciugureanu – 16 proiecte. Fosta consilieră Maria Pancu (PAS), actuală deputată în Parlamentul Republicii Moldova, a înaintat 2 proiecte de decizie, iar colega sa din fracțiune Inga Tesa (PAS) – 1 proiect de decizie. Toate propunerile consilierilor au fost susținute de colegii din Consiliu, cu excepția proiectului „Includerea grădiniței nr. 194 din or. Codru în platforma egradinita.md”, înaintat de Maria Pancu, care nu a acumulat numărul necesar de voturi. Lista desfășurată cu propunerile consilierilor și numărul de voturi acumulate poate fi examinată aici.

În primii doi ani de mandat, consilierii au examinat peste 250 de proiecte. Majoritatea, 215 de proiecte, au fost adoptate, 33 – respinse, 5 – transmise la reexaminare și 4 chestiuni au fost audieri de informații în urma cărora nu au fost adoptate decizii. 

Deși legea spune că autoritățile publice locale sunt obligate să publice atât proiectele de decizii, cât și deciziile aprobate pe pagina web oficială, primăria Codru, de regulă, nu publică proiectele, ci doar unele decizii. În acești doi ani de mandat, primăria a publicat doar proiectele pentru ședința din 21 decembrie 2021, dar și acestea nu integral. Astfel, în majoritatea cazurilor, cetățenii nu pot afla ce urmează să voteze consilierii la ședințe. După examinarea proiectelor, primăria nu publică procesele verbale pentru a informa locuitorii care proiecte au fost aprobate, respinse sau transmise la reexaminare, dar și cum au votat consilierii pe diverse subiecte. Doar o mică parte din decizii sunt publicate pe pagina web. În 2021, primăria a publicat cu 12,4% mai multe decizii (28 din 150 din decizii: 18,7%) decât în primul an de mandat (4 din 63 decizii aprobate: 6,3%). Plasarea deciziilor este însă aleatorie, iar la unele ședințe nu se publică în totalitate.

Totodată, primăria trebuie să includă deciziile adoptate de Consiliu și în Registrul de Stat al Actelor Locale. Aici, toate cele 63 de decizii aprobate în 2020 și 149 din 150 decizii adoptate în 2021 au fost publicate.

Deciziile sunt legale? Cine le verifică?

Toate deciziile aprobate de consilieri sunt supuse controlului obligatoriu al legalității. Fiecare decizie se expediază oficiului teritorial al Cancelariei de Stat în termen de 5 zile de la semnarea acesteia. În cazul în care oficiului teritorial al Cancelariei de Stat consideră că o decizie este ilegală, acesta notifică Consiliul și cere modificarea sau abrogarea totală/parţială a acesteia. În termen de 30 de zile de la data primirii notificării, Consiliul trebuie să modifice sau să abroge actul contestat. În cazul în care Consiliul își menține poziția sau nu reexaminează decizia contestată, oficiul teritorial al Cancelariei de Stat poate sesiza instanţa în termen de 30 de zile de la data primirii notificării refuzului. Sesizarea instanței poate avea loc și în cazul în care Consiliul nu oferă niciun răspuns în termen de 60 de zile de la data notificării cererii de modificare sau de abrogare a deciziei.

În 2021, Cancelaria a examinat 145 de decizii ale Consiliului local Codru. Dintre acestea, 12 au fost calificate ilegale, iar pe 3 dintre ele Cancelaria a inițiat acțiuni în instanța de judecată pentru a fi abrogate. În total, de la începutul mandatului, Cancelaria a examinat 208 de decizii, dintre care 63 în primul an de mandat

 

Ce nu este bine și cum îmbunătățim

În raportul de monitorizare a activităţii Consiliului local Codru din primul an de mandat, am prezentat o serie de recomandări pentru o activitate mai eficientă și transparentă. Chiar dacă în 2021 am observat anumite progrese la capitolul publicării ordinii de zi, a proiectelor de decizii și a deciziilor finale, în continuare atestăm practici care contravin principiilor bunei guvernări. 

Prezentăm observațiile adunate în urma a doi ani de monitorizare a actualului Consiliu local. Formulăm concluzii despre transparența procesului decizional și implicarea cetățenilor. Oferim recomandări pentru îmbunătățirea acestor procese.

I. Nu există suficiente informații oficiale publice și ușor accesibile despre consilieri. Pe pagina primăriei locuitorii pot găsi doar componența nominală a Consiliului, fără datele de contact, proiectele inițiate sau susținute și specializarea consilierilor.

Recomandăm: Plasarea pe site-ul primăriei a pozelor, datelor de contact, orele de audiență, rapoartele anuale de activitate, declarațiile de avere și interese personale, proiectele de decizii inițiate, prezența la ședințe, indemnizațiile, consultările publice organizate și alte informații relevante despre fiecare dintre consilieri. 

Încurajăm aleșii să informeze locuitorii activ, prin diverse mijloace, inclusiv rețelele de socializare, despre acțiunile inițiate și să prezinte rapoarte de activitate anuale, conform priorităților cetățenilor și promisiunilor electorale.

Acest lucru va oferi cetățenilor posibilitatea să afle cine sunt consilierii, iar aceștia, la rândul lor, să-și facă cunoscute activitățile și realizările, astfel contribuind la sporirea gradului de transparență în procesul decizional.

 

II. Agenda, proiectele de decizie și deciziile finale se publică parțial. Pentru ca cetățenii să se poată implica în procesul decizional, este necesar ca aceștia să cunoască când și ce decizii urmează să fie analizate de consilieri. Legea spune că anunţul despre desfăşurarea şedinţei și ordinea de zi trebuie publicate cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte. Împreună cu acestea, trebuie publicate proiectele de decizii și materialele aferente, inclusiv sintezele și procesele verbale de la consultările publice.

Primăria orașului Codru publică anunțurile despre convocarea ședinței și ordinea de zi. Totuși, nu mereu respectă termenul de 3 zile lucrătoare. Mai mult, uneori anunțul se plasează chiar în ziua în care are loc ședința.

Doar o mică parte din proiectele de decizie și deciziile finale sunt publicate pe pagina primăriei. Pe site-ul primăriei nu există o secțiune dedicată proiectelor de decizii. La căutarea pe site a cuvântului „proiecte”, găsim doar câteva proiecte pentru ședința din 21 decembrie 2021. Mai exact, doar 7 din cele 20 de proiecte de pe agendă. Astfel, în marea majoritate a cazurilor, cetățenii nu pot afla ce urmează să voteze consilierii la ședințe.Pe site există secțiunea Decizii. În 2021, primăria a publicat pe site doar 28 din 150 din decizii. Astfel, locuitorii nu pot găsi pe site toate deciziile adoptate de aleșii locali. Unica sursă rămâne Registrul de Stat al Actelor Locale, unde primăria publică toate deciziile. Aceasta însă nu este o resursă despre care cunosc toți locuitorii orașului.

Recomandăm: Publicarea pe site-ul primăriei a tuturor proiectelor de decizii care vor fi examinate la ședințele Consiliului și deciziile finale adoptate de consilieri. Transparența procesului decizional este responsabilitatea comună a primăriei și a aleșilor locali. Consilierii trebuie să insiste pe respectarea  procedurilor  legale și prevederile transparenței în procesul decizional.

 

III. Accesul la informație este limitat de practici nedemocratice. 

Plasarea pe site a documentelor nu înseamnă neapărat comunicare eficientă. Pentru ca locuitorii să fie cu adevărat informați și implicați, este important ca informația prezentată să fie accesibilă. Adică să fie în format și limbaj ușor de accesat și înțeles. Primăria Codru, la fel ca multe primării din țară, comite patru greșeli care împiedică cetățenii să se informeze adecvat:

  1. Plasează informațiile în formate greu accesibile. Anunțurile despre ședințe, consultări publice, proiectele de decizii sunt documente scanate, care nu pot fi ușor găsite printr-o căutare pe site. Deseori, aceste documente sunt arhivate. 
  2. Nu există o sistematizare clară a proiectelor de decizie sau a deciziilor adoptate. Cetățeanul nu poate afla etapa la care se află un proiect. Nu există o secțiune separată pentru proiectele de decizii. Acestea nu se publică în ordinea în care au fost înregistrate, cu indicarea autorului și etapei la care se află acesta – dacă a obținut avizele necesare, dacă a fost supus consultărilor publice și care au fost concluziile acestora, data ședinței la care urmează să fie examinat, dacă au fost aprobate sau respinse etc.
  3. Utilizează limbaj birocratic. În proiecte de decizii, anunțuri despre ședințe sau consultări primăria nu comunică simplu și clar. Utilizează referințe și termeni juridici pe care majoritatea cetățenilor fie nu le cunosc.
  4. Securizează excesiv datele de interes public. Sub pretextul protecției datelor cu caracter personal, deseori primăria ascunde informații importante precum numerele cadastrale ale terenurilor proprietate publică sau a terenurilor proprietate privată la care urmează să fie modificat codul urbanistic. Uneori, se hașurează numele primarului sau ale consilierilor locali.  

Recomandăm: Plasarea informațiilor într-un format accesibil, fără securizarea excesivă a datelor și utilizarea unui limbaj clar. Sistematizarea proiectelor de decizie și deciziilor în secțiuni separate pe pagina web și indicarea etapei la care se află acesta – dacă a obținut avizele necesare, dacă a fost supus consultărilor publice și care au fost concluziile acestora, data ședinței la care urmează să fie examinat. În așa fel, oricine va putea urmări evoluția subiectului care îl interesează și se va putea implica la oricare dintre etape.

 

IV. Prezidarea ședințelor nu se realizează conform principiului rotației. Ședințele consiliului au fost conduse de un număr mic de consilieri. Doar 3 consilieri din 23 au fost aleși în calitate de președinte de ședință în 2021. Doar 3 partide politice din 5 au avut consilieri desemnați la prezidarea celor 8 ședințe. Astfel, moderarea ședințelor, dar și semnarea deciziilor nu a oferit șanse egale tuturor partidelor politice din consiliu.

Recomandăm: Desemnarea președinților de ședință prin rotație, cum este recomandat în lege, dar și conform bunelor practici democratice. Acest lucru va oferi diversitate dezbaterilor, acces egal aleșilor locali la factorul de decizie și va scade șansa de a monopoliza discuțiile din cadrul ședințelor.

 

V. Consultările publice sunt de formă. Consultările au loc sporadic, informația publicată nu este completă, iar consilierii nu mereu iau în considerare părerea locuitorilor.

Proiectele de decizii care pot avea impact social, economic sau de mediu trebuie consultate. De exemplu, trebuie consultat bugetul local, planurile urbanistice, proiectele de amenajare a spațiilor publice ș.a. Legea spune că cetățenii trebuie să aibă la dispoziție minim 3 săptămâni pentru a analiza proiectele și minim 2 săptămâni pentru a se expune asupra unui proiect înainte ca acesta să fie aprobat.

Primăria trebuie să analizeze recomandările parvenite și să decidă dacă acceptă sau respinge fiecare recomandare în parte. În caz că o recomandare este respinsă, trebuie menționat motivul refuzului. Concluziile se sistematizează într-un tabel care trebuie publicat pe site, împreună cu procesul-verbal al întrunirilor publice consultative.

Pe site-ul primăriei am găsit trei sinteze de la consultările privind bugetul local pentru 2022 și aprobarea unor planuri urbanistice. Două din acestea nu conțin procesele verbale, ci doar tabelul cu sinteza recomandărilor. La două din cele trei tabele nu este indicat dacă recomandările au fost acceptate sau respinse. Un singur tabel conține mențiuni despre aprobare sau respingere, însă lipsește argumentarea deciziei.

Unele consultări publice organizate de primărie au fost doar pe hârtie, iar părerea oamenilor care au participat au fost ignorate. Câteva exemple sunt legate de consultarea publică a bugetului local pentru 2022 sau modificarea PUZ-ului la Grenoble 136. Consilierii au neglijat părerile colectate de la locuitori și au luat decizii contrare solicitărilor acestora.

Recomandăm: Realizarea consultărilor publice, conform prevederilor legale, respectarea părerilor colectate în cadrul consultărilor publice și argumentarea tuturor solicitărilor care au fost ignorate. Astfel, sporește calitatea deciziilor luate, transparența, democrația și se încurajează participarea oamenilor în procesul de luare a deciziilor.

Un oraș bun este efortul comun al locuitorilor și aleșilor locali. Vrem ca aleșii noștri locali să adopte decizii în folosul comunității, prin consultarea cetățenilor. Doar prin transparență și dialog se poate construi încredere între cetățeni și aleșii locali, astfel ca aceștia să colaboreze și să identifice împreună soluții la problemele prioritare. Vom continua să urmărim activitatea aleșilor locali, să cerem transparență și să încurajăm implicarea cetățenilor în procesul decizional.


Raportul a fost elaborat în cadrul proiectul “Informed Citizens – Accountable Local Government”, implementat de AO Primăria MEA, cu suportul generos din partea poporului american, oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID).  Materialul reflectă opinia autoarelor și nu reprezintă viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.