Consultarea publică privind modificarea PUZ pe str. Grenoble 136

La 31 iulie a avut loc consultarea publică privind modificarea Planului Urbanistic Zonal de pe str. Grenoble 136. Dezvoltatorii zonei au propus modificarea codului din C5 (pentru spații comerciale) în R7 (zonă rezidențială cu blocuri multietajate). Conform planului prezentat, se vor construi 5 blocuri a câte 15 nivele, zonă comercială la parter, grădiniță pe teritoriul complexului precum și o zonă de sport cu teren de fotbal. De asemenea, aceștia au propus ca din cont propriu să amenajeze încă o bandă pe drumul ce duce spre str. Băcioiului.

 

La consultare au participat 11 consilieri ai orașului Codru, reprezentanții primăriei, precum și peste 20 de locuitori ai orașului. Locuitorii s-au expus împotriva modificării PUZ-ului din mai multe motive, iar cel mai important a fost zona cu pericol de alunecări de teren și defrișarea unei porțiuni de pădure.

 

Concluziile discuției vor fi finalizate de arhitectul primăriei, iar propunerile se pot expedia până luni, 2 august, ora 12:00 direct la primărie. Persoana de contact este arhitectul șef, Ghoerghe Stegărescu (tel: 069 206 292)

 

Anunțul original al primăriei cu proiectele anexate.

 

Video-urile de la consultarea publică: